Форум Костичанів

Теми для публікацій та розмов


Правоохоронна діяльність
18 березня 2010 vasilii (dep.)

Видатні особи нашого краю
20 червня 2009 vasilii (dep.)

Ion vatamanu
12 травня 2009 vasilii (m)

costiceni
11 травня 2009 vasilii (dep.)

власть
5 травня 2009 vasilii (dep.)

Дивитись всі теми села

Питання-відповіді Інтерв'ю Всі записи

1

vasilii
dep.
Тема: Ion vatamanu
ВАТАМА́НУ, Ион (Иван Иванович) (р. 1.V.1937, с. Костичаны Новосельского р-на Черновицкой обл.) — молд. сов. поэт и переводчик. Окончил химич. ф-т Кишиневского ун-та (1960). Печатается с 1957. Автор сб-ков лирич. стихов «Первые снежинки» («Примий фулӂь», 1962), «Монологи» («Монологурь», 1964), «Среди трав» («Ла мижлокул ербий», 1967), «Тишина слов» («Лиништя кувинтелор», 1971), «Песенная пора» («Ора пэсэрий», 1974) и др., посв. в основном возмужанию современника, красоте и богатству молд. земли. Переводит современных советских и зарубежных поэтов

12 травня 2009

vasilii
dep.
Тема: Ion vatamanu
 
 

Cunoscutul etnolog, doctor în filologie, om de artă populară Tudor Colac va împlini 60 de ani la 10 martie 2008. Este un prilej de a vorbi despre viaţa Dumnealui, calităţile pe care le posedă, de a face unele totaluri privind activitatea sa în mai multe domenii ale ştiinţei, culturii.

S-a născut în familia ţăranilor Vasile şi Varvara Colac din satul Dumeni, comuna Costiceni, jud. Hotin (astăzi raionul Suliţa Nouă, regiunea Cernăuţi, Ucraina). Au crescut în familie şase fraţi şi surori.

Tudor a făcut şcoala primară şi cea medie în satul natal (a absolvit în 1965).

Fiind încă elev, publica în ziarul raional şi cel regional (Zorile Bucovinei) articole despre consătenii săi. Atunci a fost acceptat în taraful sătesc Izvoraşul, ca interpret la fluier, apoi - ca membru al formaţiei de fluieraşi din localitate.

În acea perioadă, a anilor 1960, s-a format la elevul şi absolventul şcolii medii din Dumeni interesul pentru frumoasele noastre tradiţii populare. Începuse să noteze în caiete creaţii folclorice: cântece populare, reprezentări teatrale la Anul Nou, însoţite de fotografii.

Evidenţiindu-se la muncă într-o brigadă de producere a elevilor, direcţia raională a învăţământului îi recomandase lui Tudor Colac să-şi facă studiile la Universitatea Agricolă. Însă consăteanul său, scriitorul Ion Vatamanu, cercetător ştiinţific la Institutul de Chimie al Academiei de Ştiinţe din Chişinău, 1-a sfătuit să se facă filolog. Tudor l-a ascultat şi s-a prezentat la examenele de admitere, pe care le-a susţinut cu succes şi a fost primit la Facultatea de Litere, secţia de jurnalism, a Universităţii de Stat din Moldova (1965). A absolvit facultatea (1970), făcând, paralel, şi studii muzicale (serale) la Facultatea de Arte Frumoase, secţia instrumente muzicale, la aceeaşi instituţie de învăţământ superior (1965-1969).

În 1970 T. Colac a fost invitat să lucreze în calitate de lector la Catedra de Teorie şi Practică a Presei a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universităţii de Stat din Moldova (1970-1977). Concomitent, a urmat aspirantura (secţia fără frecvenţă) la Catedra de Literatură Română a Facultăţii de Litere a Universităţii nominalizate (1970-1974).

Având, totuşi, atracţie, chemare spre cultura populară, tânărul filolog cu studii superioare T. Colac a lucrat câţiva ani în funcţie de secretar responsabil şi redactor al emisiunilor folclorice la Radio Moldova.

În 1980 a acceptat conducerea secţiei de metodică a creaţiei populare la Centrul Republican Ştiinţifico-Metodic de Creaţie Populară şi Activitate Culturală al Ministerului Culturii şi Cultelor, apoi şef al secţiei de folclor şi etnografie la aceiaşi instituţie (1987-1990). în 1990 a fost numit în funcţie de director al Centrului, prin cumul - şef al direcţiei generale de activitate în teritoriu în cadrul Ministerul Culturii şi Cultelor.

În anii 1994-1998 a făcut stagiu de doctorat în etnologie la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, România, unde a elaborat şi a susţinut (în 1999) teza de doctor în filologie, specialitatea folclor, cu tema Familia - vatră a spiritualităţii româneşti. L-a avut conducător ştiinţific pe profesorul universitar, doctor Dumitru Pop.

În 1999 doctorul în filologie T. Colac a fost transferat în calitate de cercetător ştiinţific, la direcţia de cercetare folclor a Institutului de Etnografie şi Folclor al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (până la lichidarea abuzivă a institutului respectiv), ulterior a Institutului de Literatură şi Folclor (azi Institutul de Filologie) al A. Ş. M. Din 2003 este cercetător ştiinţific superior, din 2006 - cercetător ştiinţific coordonator.

A debutat cu volumul Sărbătoarea izvoarelor (Chişinău, Literatura Artistică, 1986) în care examinează câteva festivităţi şi obiceiuri populare: Sărbătoarea plugarului, Scosul oilor la păşune, Curăţatul izvoarelor, Hora satului ş. a. Cartea este, totodată, o culegere de scenarii ale sărbătorilor în anii 1970-1980 - perioadă de mare criză pentru tradiţiile populare naţionale. Un recenzent al lucrării scria că în ea T. Colac caracterizează acele sărbători pe care autorul vroia „să le vadă, să le trăiască orice sătean”.

În următoarea carte - Hronic de familie (Literatura Artistică, 1987) (temă dezvoltată mai târziu în teza de disertaţie, menţionată mai sus), autorul - pornind de la ideea că familia a fost totdeauna un generator de cultură şi civilizaţie - a analizat, în context, o cantitate impunătoare de autentice materiale etno-folclorice, care au fost înregistrate pe teren de către Dumnealui şi de alţi cercetători în multe sate din Basarabia şi din localităţi româneşti aflate azi pe teritoriul Ucrainei (reg. Cernăuţi, Transcarpatia, Odesa, Nicolaev ş. a.).

Folcloristul bucureştean Iordan Datcu sesiza că în lucrarea sa T. Colac „propune perspectivă foarte complexă, modernă şi suplă, în care observaţiile proprii sunt puse permanent în relaţie cu rezultatele unor cercetări similare întreprinse în România şi în alte spaţii”. Materialele studiate i-au servit lui T. Colac să concluzioneze - cu fermitate şi justeţe - că familia rămâne să fie la orice popor, inclusiv la români, o constantă în procesul de făurire şi păstrare, perpetuare a culturii, civilizaţiei unei etnii.

În lucrarea Scena artistului amator (Literatura Artistică, 1988) sunt prezentate scrieri ale altor tradiţii populare: unele practici la naşterea copilului, Sărbătoarea viticultorului, jocul Căluşarii. Se cuvine să subliniem că asemenea materiale publicate erau deosebit de importante în anii 1970-1980, când în U.R.S.S. domina ateismul, numit „ştiinţific, combativ”, care nimicea în mod special, sistematic, toate tradiţiile populare naţionale, neruseşti. Acestea erau etichetate ca „vechituri” ce „dăunează conştiinţei ziditorilor comunismului”.

Este evident şi explicabil faptul că munca etnologului T. Colac a căpătat amploare, teren mai larg de activitate în anii de când lucrează la A.Ş.M. (din 1999). Rezultatele vorbesc de la sine. Deşi, cunoaştem cu toţii, au existat, mulţi ani la rând, condiţii vitrege pentru editarea lucrărilor ştiinţifice, colegul nostru a ştiut să găsească ieşire din situaţie. Pe parcursul anilor 2001-2007, Dumnealui a editat câte două-trei şi chiar patru cărţi anual. Putem zice că a fost un adevărat eroism.

În 2001 a apărut culegerea, semnată de T. Colac, Sorcove de lumină. Cele 37 de studii şi articole, cuprinse în lucrare, se referă la diferite domenii, genuri şi specii ale creaţiei populare, interpreţi ai folclorului, cercetători, probleme majore ale culturii noastre populare în vremurile de astăzi. Autorul vorbeşte despre tradiţii populare la Anul Nou, la Paşti, despre unele personalităţi care s-au referit şi la folclor: Anton Pann, Mircea Eliade, Dumitru Pop, Andrei Hâncu, Andrei Tamazlâcaru ş. a. Într-un articol T. Colac menţionează, pe drept, că R. Moldova este „o ţară unică pe glob fără o catedră de folclor în instituţiile de învăţământ superior, (…) fără un consiliu de folclor la rang de stat”.

T. Colac procedează corect manifestând grijă specială pentru întocmirea şi editarea culegerilor de texte folclorice. Din seria aceasta de cărţi menţionez, mai întâi, colecţia Drag îmi e să fac armata: Din folclorul taberei militare (Litera Internaţional, 2002). În Introducere autorul evidenţiază cele mai caracteristice motive pe care le întâlnim în cântecele populare recruteşti şi ostăşeşti: cucul, calul, rufele, batista, trenul,traista ş. a. Cititorul este informat că alcătuitorul cunoaşte peste 200 de înregistrări ale cântecului de mare circulaţie despre începutul Războiului al Doilea Mondial - la 22 Iunie. În culegere au fost incluse texte folclorice care se păstrează în Arhiva Centrală a A.Ş.M., precum şi culese de alcătuitor în ultimele două decenii în localităţi din R. Moldova şi din Bucovina, dar şi interpretate în cadrul celor cinci ediţii ale Festivalului folclorului ostăşesc, desfăşurat la Chişinău, la care T. Colac a fost prezent activ. Alcătuitorul culegerii menţionează, având dreptate, „caracterul unitar” al folclorului recrutesc şi ostăşesc în întregul spaţiu locuit de români.

În anul 2005 au văzut lumina tiparului alte patru cărţi ale lui T. Colac: Familia: valori şi dimensiuni culturale (Universul), Ţinutul Criulenilor: vetre etno-folclorice (Grafema Libris), Sub semnul cinegeticii: istorie, mitologie, folclor (aceeaşi editură), Romanţe cu petale de trandafir (aceeaşi editură).

Omagiatul se vădeşte şi în privinţa scrierii lucrărilor didactice. Este vorba de manuale, care, ştim, se fac cu mari greutăţi, probleme, dar foarte necesare în procesul de învăţământ. Este coordonatorul a două manuale pentru clasele a 7-a şi a 8-a: Educaţia tehnologică şi Ghidul profesorului de educaţie tehnologică, ambele editate în 2007 şi traduse în limba rusă.

Chestiunea a fost pusă şi în faţa preşedintelui de atunci al R. Moldova. Dar, spre regret, nici până în prezent nimeni din organele de conducere a ţării n-a manifestat cît de puţin interes faţă de această problemă importantă naţională.

În activitatea lui T. Colac un loc aparte îl ocupă şi munca didactică. A avut sau are şi în prezent câteva cursuri în faţa studenţilor: Istoria şi teoria artei (la secţia jurnalism a Facultăţii de Litere a Universităţii de Stat din Moldova (1970-1977); Introducere în etnologie (k Facultatea de Culturologie a Institutului de Stat al Artelor (1992-1996); Creaţia populară (prelegeri şi seminar special la secţia de metodologie a creaţiei populare la aceeaşi facultate; 1994-1997); Resurse educative ale folclorului (la secţia de management artistic a Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice; 2004-2007).

T. Colac posedă o deosebită aptitudine de organizator al variatelor manifestări ştiinţifice şi culturale. Prin aceasta se explică faptul ca Dumnealui a avut sau are şi acum mai multe funcţii: preşedinte al Comitetului Naţional din Moldova al Comitetului Internaţional pentru Organizarea Festivalurilor de Folclor şi Artă Tradiţională (1993-1999); membru al colegiului de redacţie al Revistei de etnologie (1995-2001); secretar al Consiliului ştiinţific specializat pentru conferirea gradelor ştiinţifice de doctor şi doctor habilitat, specialitatea folcloristică (din 2004); secretar al seminarului de profil la aceeaşi specialitate (din 2004).

Omul de artă populară T. Colac a participat la organizarea festivalurilor folclorice de rezonanţă în R. Moldova, România, Ucraina, Ungaria.

Datorită capacităţilor sale, forţei de muncă, hărniciei, interesului de a servi societăţii, T. Colac a devenit membru al câtorva uniuni de creaţie: Uniunea Scriitorilor din Moldova, Uniunea Muzicienilor, Uniunea Oamenilor de teatru din R. Moldova. Posedă titluri de onoare: Maestru emerit în arte din R. Moldova (1996), laureat al mai multor festivaluri naţionale şi internaţionale de folclor.

Cu ocazia împlinirii a 60 de ani, colegii folclorişti urează sărbătoritului Tudor Colac îndelungaţi ani de viaţă activă, energie în realizarea noilor lucrări

30 квітня 2009

vasilii
dep.
Тема: Ion vatamanu
Ion Vatamanu (1937, s. Costiceni, regiunea Cernгuюi - 1993, Chiєinгu) s-a manifestat ca poet, publicist, om de єtiinюг єi om politic. A fost doctor оn єtiinюe chimice, preєedinte al Comisiei pentru Culturг a Parlamentului Republicii Moldova.

Ca scriitor a debutat оn anul 1962 cu volumul 'Primii fulgi'. A fost autorul culegerilor de versuri 'Monologuri' (1964) єi 'Liniєtea cuvintelor' (1971). Оn anii 70-80 ai secolului XX publicг volumele 'Ora pгsгrii' (1974), 'De ziua frunzei' (1977), 'Iubire de tine' (1981), 'Mгslinul oglindit' (1983), 'Dimineaюa mгrului' (1986), 'Nimic nu-i zero' (1987), 'Dialoguri banale...' (1988).

A jucat un rol important оn procesul de renaєtere a valorilor naюionale de la sfвrєitul anilor 80 - оnceputul anilor 90 ai sec. XX.

Bustul poetului єi savantului Ion Vatamanu este executat оn bronz pe un postament din piatrг de Cosгuюi.

30 квітня 2009

vasilii
m
Тема: Ion vatamanu

Ion Vatamanu – „Un poet adevărat vede cu sufletul, el nu are nevoie de ochi”

A venit la Chisinau din Tara Fagilor si a plecat la Domnul impovarat de dureri si poezie (1 mai 1937, comuna Costiceni, judetul Hotin, 9 august 1993, Chisinau).

Poet si eseist deopotriva de talentat in ambele domenii. Chimist de profesie, dupa absolvirea Universitatii de Stat din Moldova (1960) a lucrat sef de laborator la Academia de Stiinte din Republica Moldova. In 1990 a fost ales deputat in Parlamentul Republicii Moldova, unde a fost presedinte al Comisiei pentru cultura si culte. Carti de poezie: Primii fulgi (1962), Ora pasarii (1974), De ziua frunzei (1977), Iubire de tine (1981), Maslinul oglindit (1983), Dimineata marului (1986), Nimic nu-i zero (1987), Atat de mult al pamantului (1990) s. a. 

Doua carti rezistente de eseuri: Viata cuvantului (1980) si A vedea cu inima (1984).

S-a manifestat ca luptator fervent pentru eliberarea nationala a romanilor din Republica Moldova si Bucovina, in 1987 si mai incoace scriind unele poezii preponderent retorice, de o larga audienta: Ce vor scriitorii?, Unire, moldoveni!, Celor ce pun graiul la vot, Un popor de felul nostru, Matern la Bucovina etc.

Cartea sa De pe doua margini de razboi a fost oprita de cenzura comunista, ca sa vada lumina tiparului peste un an, in 1983, cu titlul Maslinul oglindit, sprijinita de o prefata semnata de Pavel Botu, pe atunci presedinte al Uniunii Scriitorilor si om de incredere al regimului comunist.

Ion Vatamanu a fost un reformator indraznet al poeziei romanesti din stanga Prutului, riscand in 1962 sa dea o carte de versuri libere, albe, deosebite de cele cultivate la noi in epoca. Apoi a tradus din Walt Whitman, din Imant Ziedonis, asimiland creator un vers cu care nu prea eram obisnuiti. Apoi si-a ales drept metafora si simbol frunza, explorand acest motiv intr-o carte intreaga, De ziua frunzei, si punandu-ne din nou la incercare gusturile si priceperile. Dupa care se intorcea in Tara Fagilor, de unde ne aducea multe si surprinzatoare Secunde cu munti. Pana ne-am obisnuit cu el si l-am simtit Atat de mult al pamantului (e titlul volumului sau din 1990) si atat de mult al nostru. In epoca Ion Vatamanu se confunda cu o seama de poezii care il exprimau pe de-a-ntregul, ca niste sinonime. Mai pomenim luarile sale de atitudine din anii de avant ai miscarii de eliberare nationala a romanilor est-pruteni, materializate in Ce vor scrii torii?, Unire, moldoveni! si in alte opere. Acesta a fost Ion Vatamanu: direct, militant, taios, polemic, neinfricat. Inceputul formarii sale fusese pus inca in 1944, cand copil de nici 7 ani a vazut cum se bate un stalp de hotar intre fratii de pe doua maluri de Prut. Mai tarziu poezia Stalpul din poarta avea sa-i creeze probleme la editura, de fapt la cenzura comunista, care nu vroia sa se numeasca asa. Dar luati volumul Iubire de tine si patrundeti-i sensurile. Locul pe care stau rade./

Gardul are sarma si poarta./ Incearca stalpul si-l gadila,/ Numai el n-a ras niciodata… . Nici stanca din preajma nu rasese, ne spune poetul intr-o strofa. Nu-i locul de vina ca rade,/ Astfel si-aminteste de plans./ Incearca si stanca si-o gadila,/ Ca de mult n-a mai ras . A ras sau nu pana la urma stanca, nu se stie. Poate n-a stiut nici poetul. El a stiut insa altceva, un adevar exprimat in strofa de incheiere a poeziei: Paragina-n lanuri adanca/ Rade si ea re tezata,/ Numai stalpul acesta inca,/ Numai el n-a ras niciodata . Care ras? Ce fel de ras? Si cat de clar putea sa se exprime poetul in 1981 despre faradelegile „eliberatorilor” ? De fapt, in aceeasi carte, Iubire de tine, veti gasi poezia Simplu. Ca floarea-soarelui simplu,/ Fii ochiul ce vede,/ Caci o tara mai verde/ Si-o ora mai verde/ Tu n-ai . Acesta ni-i plaiul. Ce de-a verde, ce de-a verde, ce de-a verde pe la noi! scrisese mai inainte Grigore Vieru. Dar continuati lectura poeziei Simplu. Reazemul tau de tara na / Ca dimineata pe plai,/ Caci o mai scumpa lumina,/ A doua lumina,/ Tu n-ai . Un alt meleag natal n-avem. Acesta e al nostru. Aici eu am sa-mi scutur spicul il incredintase, la intoarcere din Extremul Orient, Nicolai Costenco. Ca graul in spice, simplu,/ Fii rodul intreg, daruirea,/ Caci tu n-ai alta iubire,/ Dar care alta iubire/ Sa ai? il completa Ion Vatamanu. Pamantul acesta e unica noastra iubire. Nici azi nu au constientizat-o toti conationalii nostri. Ion Vatamanu punea poezia Simplu in fruntea volumului sau din 1981, de pe cand se obisnuia sa fie glorificata mai mult patria sovietica nemarginita decat asa-numita patrie mica. Dragostea pentru plaiul natal a fost unul dintre motivele permanente ale creatiei lui. Ar fi suficient sa numim aici poezia Cand spunem azi Moldova noastra (din placheta Ora pasarii): Cand spunem azi Moldova noastra,/ Al nostru e pamantul…/ L-am scos din soare si din ploaie,/ L-am pus pe asternuturi moi,/ Si moale asternut ne este… .

Pana aici totul se pare simplu, dar Ion Vatamanu isi propune dezvaluirea ideii de permanenta a Moldovei sau, mai exact, a sentimentului Moldova, acesta fiind prezent in toate si in tot: Si vantul tot al nostru este…/ Sa-nmormantezi un vant,/ Cine-a incercat?/ Doar noi am incercat…/ Al nostru este vantul… . Tot ce se atinge de Moldova este al nostru: A noastra e si ploaia,/ Caci, incercati de sete,/ O asteptam mereu./ A noastra e si ploaia , Dar tot a noastra-i luna./ Cine-a vazut-o mai clar ca noi?/ Ca o aburita paine,/ Stiind ca toti mananc din ea,/ Stiam si noua ne ramane ,/ A noastra e si luna… . Intreaga poezie este o inlantuire de idei fanteziste, gratuite in planul din fata, dar purtatoare de sens, adeveritoare gandului si atitudinii autorului fata de politica regimului comunist de a ne face popor sovietic cu o patrie de necuprins, cu o limba de imprumut etc. Verbul lui Ion Vatamanu este si aici energic, impetuos, autorul parca s-ar teme ca cineva i-ar putea inchide gura si n-o sa poata spune tot ce-l doare de pe la 1812 incoace. In realizarea ideii se slujeste de anafore si epifore, in unele strofe reluand cu mare efect stilistic versurile initiale, in altele reluand versul de inceput al poeziei. De exemplu: Si pasarea-i a noastra./ C-am invatat-o cum sa zboare,/ Sa-ntinda-aripa peste mare,/ Sa cante-n simplu ciripit/ De nou-nascut,/ De nou-murit…/ A noastra e si pasarea… . Poetul promova ideea nationala intr-o forma oarecum bizara, apela altfel zis la un limbaj esopic, oferea cititorului doar unele inchipuiri, la prima vedere incredibile, care insa urmau sa fie nu numai crezute, dar si traite profund si constientizate temeinic de catre destinatarul lor: Si dorul e al nostru…/ In graiul nostru-acest cuvant/ Cu rumeneala de pamant/ Si fara sa-l soptesti/ Vorbeste…/ Si dorul e al nostru… . O poezie profund vatamaniana este cea intitulata Ideal. De altfel, e una dintre cele mai cunoscute, chiar cantata in maniera folc: Tu o frunza,/ Eu o frunza./ Doua frunze/ Impreuna,/ Cand s-aduna,/ Stii ce fac?/ Un copac.// Tie ti-i drag,/ Mie mi-i drag… . Autorul mizeaza in exclusivitate pe sensul figurat al cuvintelor-cheie, se poate spune ca nu numai frunza este un simbol (ca

in cartea De ziua frunzei), dar si copacul si bulgarul, de vreme ce si acestia semnifica mult cand s-aduna/ Impreuna , iar bulgarul apare chiar insufletit ( Tu un bulgar,/ Eu un bulgar… ). Ion Vatamanu recurge la gradatia artistica, la compozitia inelara, la interogatia retorica, la care insa da raspuns, parca intuind raspunsul interlocutorului imaginar pe care astfel il implica si mai temeinic in dialog. Explorator indraznet si original al valorilor noastre eterne, Ion Vatamanu n-a putut sa nu scrie despre limba stramoseasca, in maniera baladesca atat de familiara lui, dupa cum ne convingem la lectura poeziei Grai matern (din cartea Atat de mult al pamantului): Dulce-i mierea, ca-i culeasa/ De albine muncitoare,/ Dar mai dulce-i graiul nostru/ Printre graiuri si popoare… . Revenirea scrisului nostru la alfabetul latin, specific limbii romane inca din fasa, de pe vremea Imperiului roman, din care descindem, a fost consemnata de Ion Vatamanu poetic si memo rabil: Ca-i al nostru de departe/ Pana azi, pe acelasi plai,/ Sa-l vorbim cu-o noua carte,/ Scrisa tot cu-acelasi grai . Ion Vatamanu cu un alt bucovinean talentat, Arcadie Suceveanu.

Poetul are constiinta adevarului ca limba inseamna, de fapt, poporul. Ca daca dispare limba, dispare si poporul care a vorbit-o: Daca-n lacrimi noi l-am tace,/ Ar lipsi in lumea mare/ Cel mai scump cuvant de Pace/ Si-un popor printre popoare . Totusi, in epoca Ion Vatamanu a fost cunoscut ca autor al unei alte poezii deosebit de inspirate despre limba, poezie cu proble ma , ce nu se reduce doar la glorificarea graiului stramosesc. Poezia se numea Cuvintele limbii moldovenesti (in cartea Limba in care suntem , Chisinau, Grupul editorial Litera, 1993, a aparut cu titlul Cuvintele) si continea, ca si Grai matern si majoritatea poeziilor la tema din acea perioada, glorificarea tezaurului nostru lingvistic. Cuvintele limbii acum numite corect: „romane”, zicea Ion Vatamanu, sunt demne si stapane,/ Si-s poruncite-asa de mama,/ Si suna cand le bati arama,/ Si-s toate demne si stapane . Am subliniat versurile al treilea si al patrulea ale primei strofe nu numai pentru continutul lor ideatic important, dar si pentru originalitatea comunicarii poetice. Ca si in alte poezii, scriitorul dovedeste o fermitate a spunerii care confirma pe viu siguranta atitudinii: Si au atat cat are-o limba/ A-si spune dorul si destinul,/ Si-mbarbateaza ca si vinul,/ Si au atat cat are-o limba… . La un moment dat poetul se adreseaza unui interlocutor imaginar: tu curata cuvintele si, drepte, le spune azi, le spune maine/ Cu inima ce bate-n tine,/ Cu zari mai noi si mai senine,/ Le spune azi, le spune maine… . Aceasta adresare catre un interlocutor i-a trebuit autorului pentru diversificarea procedeelor de creatie. In nemijlocita continuare Ion Vatamanu formuleaza si doua intrebari grave, fata de acelasi interlocutor concret: …Caci eu de-acolo, din vecie,/ Cu neodihna-am sa te-ntreb:/ Ce face el, frumosul verb?/ Ce face el, strabun cuvantul,/ Si cum e viata si pamantul? Interogatiile sunt retorice. Raspunsurile nu pot fi date decat de noi, cititorii, prin actiunile noastre de pastrare si cultivare a limbii stramosesti. In distihul de incheiere poetul reia un vers din strofa precedenta, pe care il completeaza cu o afirmatie raspicata, adeverind si ea fermitatea lui in problema limbii noastre: Caci eu de-acolo, din vecie,/ Mai am a spune si a scrie. Poezia Cuvintele denota metaforismul de calitate al intregii creatii vatamaniene (ele suna cand le bati arama , imbarbateaza ca si vinul ), dovedeste predilectia autorului pentru anafora si epifora, exprima o atitudine militanta in problema limbii. Militanta, deoarece in primul rand scriitorul insusi are nevoie de o exprimare corecta, frumoasa si plastica, pentru a-si realiza proiectele de creatie. Or, Ion Vatamanu a avut o intuitie sigura, fina si profunda a limbii, intuitie care i-a ajutat sa creeze opere antologice, cum sunt multe poezii din ciclul Dimineata marului (din volumul de totali zare Nimic nu-i zero, 1987). Pledoaria poetica pentru inceputul de zi Nu risipi diminetile tale,/ ca risipitele dimineti/ se prefac in amurguri timpurii… , Nu cauta mostenire in amurg,/ ci-n diminetile zorite o canta,/ inainte de a rasari soarele… sugereaza fragezimea sentimentelor, setea de innoire a omului, in particular a poetului, dorinta de a lua lucrurile de la capat, altfel zis pe nou. Mai ales diminetile nu trebuie sa le risipim, ne previne poetul, in mod metaforic, adresandu-se unui interlocutor imaginar ( Risipitorule! ). Ca o confirmare a gandului autorului la ceea ce e un inceput, o fragezime, o innoire (si o dimineata) vin adresarile din poezia Tie-ti zic, suita de constatari-imperative privind imposibilitatea si inoportunitatea umilirii florii-soarelui, salciei, pruncului si miresei. Dupa care vine, imediat, Dimineata marului, in care nu numai dimineata comporta sensuri latente, nedezvaluite pe deplin, dar si marul, care nu e numai fructul obisnuit, banal: Ca nu de mancare,/ ci de culoare,/ de natura,/ ca am a-l pune intr-o uratura… . Prin mijlocirea marului ca simbol multisemnificativ, Ion Vatamanu exprima de fapt, mai curand sugereaza o stare su fleteasca deosebita: Problema marului ma nelinisteste azi dimi neata,/ caci dimineata marului,/ spre deosebire de alte dimineti,/ e rosie,/ iar inaltimea marului aduce sarbatoare in ochi. Dimineata insasi, ca inceput de zi si de traire (sufleteasca intai de toate), este obiectul admiratiei poetului, de vreme ce exista un nimb al luminii,/ dimineata, inainte de rasaritul soarelui,/ cand se desteapta solul in camp,/ cand se trezeste cantecul in pasari,/ cand vad ceea ce nimeni nu vede… . Inceputurile toate sunt, pentru poet, adevarate fenomene: Fenomenul diminetilor curate!/ Fenomenul prunciei nepatate!/ Si trezirea apelor!/ Si-mbarbatarea mugurilor! In contextul exaltarii poetice a diminetii si marului, se umple de o semnificatie profunda poezia Valoarea sentimentului X, cu precizarea polemica din final ca sfaturile vrabiilor ciripitoare (si ale celor nechemati, straini de natura si farmecul creatiei) nu sunt necesare: Eu vreau sa aflu valoarea sentimentului X,/ ciripitoarelor!// In ecuatia aceasta stihiometria ciripitului/ nu are ce cauta… . Gandirea poetica este una specifica, neordinara, ne da de inteles Ion Vatamanu, si refuza concursul celor care, vorba metaforica a sa, imi ciripeau gandirea… . Poetul urmeaza precepte creatoare proprii, se exprima in modul original cerut de individualitatea sa inconfundabila, de imperativele depasirii poeziei mimetice de odinioara si a platitudinii dezarmante din poezia imediat postbelica. In acest sens mai cu seama ciclul Dimineata marului se anunta ca o deschidere a poeziei noastre spre modernitatea autentica a creatiei. Sunt bantuit de focuri vii… exclama poetul, ca sa afirme raspicat si polemic: Nu mpartasesc cu cine-i frigider/ temperatura minus. Poezie a sentimentului fierbinte, creatia lui Ion Vatamanu e saturata de elementul intelectual, ia nu o data forma prozaica, arida, in care o intorsatura a discursului sau un final surprinzator coloreaza afectiv intreaga comunicare poetica. E cazul poeziei Uneori imi vine…, pe care o transcriem pentru ultimele doua ver suri: Uneori imi vine sa ma ascund intr-o floare/ si sa stau aco lo/ pana nu s-or scutura toate vorbele/ de amenintare a vietii/ cu un nou razboi…// Uneori imi vine sa ma bag intr-o teava de tun/ si sa zic celora/ care urzesc panzele mortii:/ Impuscati cu mine in voi/ sa vad: cu ce o sa va aparati?! Ciclul Dimineata marului este remarcabil prin poeziile O carte nu e altceva decat moartea unui copac…, Salcie cu frunzele-

aplecate, Indragostit ca mire, Eruditie populara si, mai ales, Taranii. Instructiva e deslusirea unor particularitati de gandire si de expri mare ale poetului in poezia Tata batran si mama batrana. Imaginea parintilor este originala si memorabila: Tata batran/ Si mama batrana / Doi pomi revarsati/ De-o culeasa lumina . Dar imbatranirea parintilor este numai una dintre cauzele durerii scriitorului c-un piept zdruncinat,/ C-o inima slaba . Poetul e un suflet zbuciumat: Se lupta viata in mine/ Cu moartea din mine / In aceeasi cantare/ Mi-i rau si mi-i bine . Nenumarate dureri indreptatesc pe deplin refrenul intregii poezii: Trupul meu preface/ Durerea-n frumuseti… . O idee a acestei opere se contine in strofa penultima: O, lume, auzi/ Cum ma zdruncina-n piept?/ Durerea pe om/ Il face poet . Asa se face ca Tata batran si mama batrana este si o confesiune de creatie a autorului. A autorului pe care-l preocupau indeaproape problemele etice ale oamenilor, ca in poezia Nu la lume, ci la tine. Debutand cu o interogatie menita sa ne faca atenti, Ce-ar putea sa-ti para greu?, poezia e o dezbatere pe teme de morala. Autorul vorbeste metaforic despre ceea ce nu-i greu . De exemplu, ca nu-i greu sa lasi o urma/ Ce te-ntuneca pe urma. Tocmai pe fundalul psihologic si social creat de dezvaluirea lirica a ceea ce nu-i greu capata pondere afirmarea raspicata, dar lirica si ea a ceea ce e greu: Greu e altceva, si-i greu/ Mult sa darui ce-i al tau,/ Si sa stii ca lumea vine/ Nu la lume, ci la tine. „La tine” presupune o adresare a poetului catre cineva imaginar. Forma aceasta dialogala a poeziei are menirea de a ne face atenti la spusele autorului si chiar de a ne angaja in perceptia activa a mesajului ei etic: sa fim deschisi catre oameni. Fire profund poetica, Ion Vatamanu a fost poet si in eseistica sa, si in proza din ciclul A doua lumina din cartea Nimic nu-i zero . Un prim si concludent exemplu: instantaneul Mama. Chiar inceputul lui este o poezie fara versuri in acceptia consacrata a cuvantului, dar cu un ritm al sau, interior, si cu multa metafora: Femeia aceasta, care trece prin umbre, aceasta mama fara copii poarta-n piept patru morminte. Patru clopote negre bat sub patru aripi ale durerii… . Intreg discursul autoricesc este la fel de metaforic, de poetic: Patru vanturi ii leagana umbra, patru flacari se-nalta din inima acestei femei solitare, care cauta prin cimitirele lumii patru ani de nastere si un singur an al mortii: cel de-al doilea razboi mondial… . Impresionante sunt dialogurile imaginare ale mamei indurerate cu cei trei fii si cu sotul sau, tuspatru cazuti in razboi. Ca si in poezii, textul este de o originalitate stilistica sclipitoare. Monologul mamei, trait adanc, este o autentica poezie in intreaga opera, care si ea este, repetam, poezie: „Daca-i nevoie sa zaca cineva-n pamant, din neamul nostru sa zaca, ma ia pe mine, barbate, ma pune-n pamant sa zac trei morti la rand, pentru toti ei, feciorii mei…” . Ca in orice poezie, autorul recurge la anafora si la epifora, repetand, de exemplu, acel un singur an al mortii: cel de-al doilea razboi mondial… . Cel de-al doilea razboi mondial! ne prevenea Ion Vatamanu inca in 1987. Prin imaginea vie a mamei insingurate, prin fiecare cuvant al instantaneului Mama scriitorul infiereaza razboiul. Nu „Marele razboi pentru apararea Patriei”, cum il botezase propaganda stalinist-comunista, ci razboiul al doilea mondial. Si in intuirea acestui adevar Ion Vatamanu s-a dovedit un mare, un autentic poet.

 

30 квітня 2009


1


  Закрити  
  Закрити